Nu poţi să trăieşti experienţa faptului că exişti, fără să trăieşti în acelaşi timp şi conştiinţa
faptului că trebuie să mori, se gândea ea. Şi e la fel de imposibil să te gândeşti la faptul că va trebui
să mori fără să te gândeşti în acelaşi timp cât de fantastică e viaţa.
Sofie ameţise deodată atât de tare de pe urma scrisorilor acestora atât de tainice, încât se
hotărî să se ducă să se aşeze în peşteră. Peştera era ascunzătoarea de taină a Sofiei. Venea aici
numai când era foarte furioasă, foarte tristă sau foarte veselă. Astăzi era nici ea nu ştia cum.
Sărmana fetiţă se numise Marie. Pe lespedea tumulară scria: „Micuţa Măriuca a venit la noi, ne-a sărutat doar şi s-a dus înapoi"
Dacă pe mine mă interesează caii sau pietrele preţioase, nu pot pretinde ca toţi ceilalţi
oameni să-mi împărtăşească aceste interese. Dacă stau fascinat în faţa televizorului la toate
transmisiile sportive, trebuie să accept totuşi că alţii găsesc sportul plictisitor.
Există totuşi ceva care ar trebui să intereseze pe toată lumea? Există ceva care să-i
privească pe toţi oamenii - indiferent cine ar fi ei sau unde ar locui ei pe lumea asta mare? Da,
dragă Sofie, există întrebări care ar trebui să-i preocupe pe toţi oamenii. Şi despre asemenea
întrebări este vorba în cursul acesta.
Care este lucrul cel mai important în viaţă? Când punem această întrebare cuiva dintr-o ţară
unde bântuie foamea, răspunsul sună: mâncarea. Dacă punem aceeaşi întrebare unuia care suferă de
frig, atunci răspunsul este: căldura. Şi dacă-l întrebăm pe un om care se simte însingurat şi părăsit,
atunci e sigur că răspunsul sună: comuniunea cu ceilalţi oameni.
Dar dacă toate aceste necesităţi sunt satisfăcute - mai există atunci ceva de care să aibă
nevoie toţi oamenii? Filosofii spun că da. Ei spun că omul nu trăieşte numai cu pâine. Fireşte că
toţi oamenii trebuie să mănânce. Şi toţi au nevoie şi de dragoste, şi de îngrijiri. Dar mai există ceva
de care au nevoie toţi oamenii. Simţim nevoia de a descoperi cine suntem noi şi de ce trăim.
Ţi-am spus adineaori că această capacitate de a ne mira este singurul lucru de care avem
nevoie pentru a deveni nişte buni filosofi? Dacă nu, atunci îţi spun acum: CAPACITATEA DE A NE MIRA ESTE SINGURUL LUCRU DE CARE AM AVEA NEVOIE PENTRU A DEVENI
BUNI FILOSOFI.
Şi exact aici filosofii constituie o excepţie onorabilă. Un filosof este cel care nu s-a putut
obişnui niciodată cu adevărat cu lumea aceasta. Pentru un filosof sau o filosoafă lumea mai este şi
acum, mereu, de neînţeles, da, chiar enigmatică şi misterioasă. Filosofii şi copiii mici au deci o
însuşire comună importantă. Poţi spune că un filosof rămâne toată viaţa lui la fel de în stare să
primească şi să asimileze percepţii ca şi un copil mic
